Arhive categorie: CSM

Repartizarea aleatorie – comunicat Asociatia pentru Monitorizarea Justitiei


Asociatia pentru Monitorizarea Justitiei considera ca ultimul demers al Consiliului Superior al Magistraturii privind un control la Tribunalul Bucuresti de verificare a aplicarii sistemului de repartizare aleatorie, realizat in contextul arestarilor si interceptarilor unor magistrati din cadrul Tribunalului, nu poate sa fie benefic decat in masura in care se doreste eradicarea sistemului de eludare si fraudare a determinarii aleatorii pe cale informatica a magistratului care intra sa judece o cauza.

Screen shot 2013-03-20 at 10.30.55 AM

In acest context, nu putem sa nu remarcam faptul ca, asa cum am aratat si in alte randuri, societatea civila, magistrati, avocati, ministri si procurori au sesizat anterior fraudarea sistemului ECRIS, iar Consiliul Superior al Magistraturii si Inspectia Judiciara au respins orice sesizare, chiar si in conditiile in care fraudarea sistemului era evidenta, refuzand sa faca cercetari transparente, cu audierea persoanelor care au facut plangeri sau declaratii publice in aceasta problema.

Totodata, atragem atentia asupra faptului ca fraudarea sistemului ECRIS nu este decat un efect al profundei coruptii care exista la nivel judiciar, crearea sistemului de repartizare aleatorie in sine nascandu-se in urma incercarilor institutiilor europene de a limita si controla acest fenomen.

In acest context, initiativa controlului pe care CSM doreste a fi realizat la Tribunalul Bucuresti ignora realitatile din Justitie, realitati cu privire la care am sesizat atat direct, cat si in mod public Consiliul si Ministerul Justitie, anume generalizarea fenomenului coruptiei din instante si incalcarea constanta si flagranta a legii de catre magistrati.

Nu repartizarea aleatorie este subiectul care trebuie dezbatut in urma ultimelor evenimente de la Tribunalul Bucuresti, pe care le consideram circumstantiale, ci modalitatea prin care se poate realiza asanarea Justitiei raportat la extinderea fenomenului de coruptie la toate instantele din Romania si la toate sectiile.

Fraudarea sistemului de repartizare aleatorie este doar un element si credem ca nu cel mai important, deoarece este consecinta fenomentului coruptiei si nu cauza lui.

Daca se doreste, intr-adevar de catre Consiliul Superior al Magistraturii eradicarea fenomenului de coruptie din randul magistratilor, trebuie sa aiba in vedere multiplele situatii de incompatibilitate in care se gasesc cei mai multi magistrati, apartenenta acestora la structuri de informatii direct sau prin intermediul sotului sau rudelor, lipsa totala de transparenta a dosarului profesional al magistratului, lipsa raspunderii magistratilor, lipsa unui control efectiv din partea Inspectiei Judiciare in conditiile in care controlul se realizeaza de colegii celui cercetat, lipsa unui control real al capacitatii profesionale si personale a magistratilor de a-si indeplini atributiile si dependenta magistratilor de organele de conducere si de CSM prin intermediul controlului asupra traseului profesional al acestora.

De altfel chiar modalitatea in care a fost prezentata situatia de Tribunalul Bucuresti opiniei publice, incercandu-se deplasarea atentiei dinspre magistrati spre personalul auxiliar, denota intentia formatorilor de opinie de a contingenta pierderile la cei cativa magistrati cercetati in dosar, limitandu-se si deplasandu-se astlfel cercetarile spre zone marginale.

Fata de lipsa evidenta de intentie a Consiliului de a rezolva adevaratele cauze care au dus la situatia critica in care se gaseste la acest moment Justitia,

Ca si fata de raportul de rudenie pe care doamna Laura Andrei il are cu doamna Neagoe, membru in CSM,

Controlul anuntat de catre CSM la Tribunalul Bucuresti, nu poate fi decat, asa cum a anuntat deja doamna Laura Andrei, un control de rutina, cu rezultate previzibile de negare a oricaror practici de manipulare a sistemului ECRIS si, eventual, de sanctionare a unor membri ai personalului auxiliar.

http://www.amjust.ro

 

Reclame

Romania reinventeaza roata. Roata justitiei.


Romania este un stat de drept sau, mai degraba, era! Teoretic si constitutional, avem un stat de drept. Practic, insa, ca urmare a ultimelor evenimente legate de adoptarea Codului Civil, „statul de drept” risca sa-si piarda valoarea si intelesul practic, din moment ce justitia din Romania se pregateste sa stearga tot si s-o ia de la capat.

O noua „revolutie” a inceput pe de 24 mai 2011. A fost adoptata Legea 287/2009, legea de punere in aplicare a celui mai important si complex din cele patru coduri: Codul Civil.

Chiar daca studiile de impact nu au fost inca finalizate (deschide comunicatul MJ), Ministerul Justitiei, Parlamentul si Presedintia, au decis fulgerator ca de la 1 octombrie acest Cod sa intre in vigoare, cu toate riscurile pe care le presupune acest lucru.

Cu o mare satisfactie, Ministrul Predoiu declara, pe 24 mai, ca „adoptarea de catre Parlament a Legii pentru punerea in aplicare a Noului Cod Civil si intrarea acestuia in vigoare la 1 octombrie 2011 implineste peste 14 ani de eforturi continue pentru innoirea si modernizarea codurilor fundamentale ale Romaniei. Legea a fost adoptata cu 281 voturi pentru si o singura abtinere, ceea ce inseamna ca in jurul acestui proiect a fost realizat un consens politic remarcabil. Noile coduri fundamentale ale Romaniei demonstreaza ca societatea romaneasca isi poate asuma proiecte institutionale de anvergura”.

La care 14 ani de eforturi, mai bine zis la care „eforturi” se referea domnul ministru, nu stim! Nu stim nici cum i-a demonstrat „societatea romaneasca” ca isi poate asuma proiecte institutionale de anvergura atat timp cat aceasta, in 2009, nu a fost consultata si nici implicata ?!

Interesanta a fost pozitia imediata a Consiliului Superior al Magistraturii:

„Cunoscand realitatile sistemului judiciar si constient de consecintele intrarii premature in vigoare a celorlalte trei coduri (procedura civila, penal si procedura penala), CSM se pronunta in mod ferm in sensul stabilirii unei date de intrare in vigoare a acestora in anul 2012, intr-un termen rezonabil de la finalizarea studiului de impact, pentru a implementa masurile de pregatire a sistemului judiciar din punct de vedere al asigurarii pregatirii profesionale a magistratilor, identificarii si alocarii resurselor umane, financiare si logistice necesare sistemului judiciar, inclusiv pentru a efectua ajustarile structurale necesare”, se arata intr-un document al CSM remis redactiei AvocatNet.ro.

La aceasta ora, se pare ca pozitia CSM-ului nu a contat. Nu a contat nici pozitia Comisiei Europene din februarie a.c.

Conform ultimului raport intermediar de monitorizare pe justitie (mecanismul de cooperare si verificare – MCV) se arata ca: „pentru a consolida dinamismul reformei care a fost reinvigorat, Romania ar trebui sa se axeze pe pregatirea temeinica in vederea punerii in aplicare a noilor coduri si ar trebui, de asemenea, sa dispuna revizuirea cuprinzatoare a modului de functionare a sistemului judiciar, pentru a sprijini punerea in aplicare a ajustarilor structurale suplimentare care se impun si a investitiilor necesare pentru a asigura celeritatea, calitatea si consecventa procesului judiciar.”

„Caruta” cu cele patru coduri merge mai departe cu riscul de a da peste cap un intreag mecanism juridic

Cum isi poate inchipui domnul ministru ca, in mai putin de patru luni, schimbarile, atat de ordin legislativ cat si administrativ impuse de noul Cod Civil, pot fi puse in aplicare, in absenta studiilor de impact, a pregatirii anterioare a sistemului judiciar (logistic, material, uman) sau a pregatirii profesionale a magistratilor?

Cum isi poate inchipui domnul ministru ca in vacanta / concediul de doua luni (1 iulie – 1 septembrie) judecatorii vor lectura sau discuta in breasla prevederile noului Cod pentru a fi pregatiti, macar la nivel de informatie, astfel ca de la 1 octombrie sa-l puna in aplicare? Si asta cu atat mai mult cu cat noul Cod inca nu a fost republicat, altfel spus, si daca ar vrea sa citeasca in concediu nu ar avea ce. Or toate intarzierile din instantele romanesti sunt cauzate de faptul ca, pana acum, judecatorii au citit si contemplat in taina asupra noilor coduri?

Codul de la cap se-mpute!

In primavara anului 2009, mai multe organizatii de tip watch-dog au lansat una din cele mai ample campanii din anii ’90 incoace. Campania „Opriti Codurile!” isi propunea informarea opiniei publice asupra deficientelor din proiectele de celor patru coduri aprobate de Guvernul Romaniei si transmise spre adoptare Parlamentului: Civil, Penal, de Procedura Civila si de Procedura Penala.

Timp de cateva luni, ONG-urile au organizat dezbateri, conferinte de presa, au trimis scrisori Presedintelui, Guvernului, dar si membrilor Parlamentului pentru a opri procesul de adoptare a acestora si au insistat pe retrimiterea codurilor la Guvern in vederea discutarii cu toti factorii interesati.

Se atragea atentia, la vremea aceea, ca elaborarea acestor acte normative nu trebuie sa fie un demers pur tehnic, ci trebuie sa reflecte prioritati fundamentale ale societatii romanesti, prioritati ce nu pot fi exprimate si luate in considerare in lipsa unei dezbateri publice autentice.

Din pacate, demersurile organizatiilor s-au lovit de un zid format de membrii Guvernului si de o majoritate parlamentara. Din cauza ca nu au reusit sa readuca Codurile la Guvern, organizatiile, fiecare pe domeniul de interes, au participat la discutiile din Parlament incercand sa introduca, intr-o forma sau alta, propunerile lor.

Prin aceste ultime actiuni, unitare de altfel, Campania „Opriti Codurile!” s-a stins incetul cu incetul, recunoscandu-si cumva neputinta de a lupta cu politicul pe acest subiect.

Totusi, chiar daca Campania nu si-a atins scopul final, acela de a opri introducerea codurilor in Parlament, aceasta si-a facut simtita efectele prin diseminarea de informatii, prin reactiile publice, creand un interes in randul factorilor implicati si pastrand subiectul pe agenda publica.

A urmat un an 2010, tacut pe acest subiect, atat pentru ONG-urile implicate cu patos in proces, cat si pentru Ministerul Justitiei, initiatorul asa-zisei reforme judiciare, si pentru Parlament.

Cele doua institutii – Guvernul, prin Ministerul Justitiei si Parlamentul, au lucrat in taina, pregatind cumva terenul „revolutiei din sistemul juridic”.

Promisiune pre-electorale

Punem degetul pe plagile justitie si rememoram promisiunile facute de Guvern in documentul Programul de guvernare 2009-2012 si sa analizam impreuna cat de mult a respectat capitolul IV Justitie si Anticoruptie:

“Unul din obiectivele fundamentale ale sistemului judiciar ramane adoptarea codurilor de procedura si implementarea celor patru coduri. Pentru implementarea codurilor sunt necesare urmatoarele masuri prealabile:

–      finalizarea dezbaterilor parlamentare pentru aprobarea proiectelor de coduri de procedura civila si penala, asigurand respectarea si echilibrul drepturilor fundamentale in spiritul Conventiei Europene a Drepturilor Omului;

–      elaborarea unei legi (legilor) de punere in aplicare a celor patru coduri;

–      elaborarea unor studii de impact ale aplicarii codurilor, pe baza carora sa se poata evalua daca este oportuna implementarea lor simultana sau etapizata, mai intâi codurile penal si procedura penala, apoi civil si procedura civila;

–      evaluarea capacitatilor logistice ale sistemului judiciar pentru implementarea codurilor;

–      imbunatatirea bazei logistice a sistemului judiciar si a resurselor umane.”

Prin urmare, cum poti implementa Codul Civil atata timp cat studiile de impact nu sunt finalizate, cat nu a fost facuta o evaluare a capacitatilor logistice ale sistemului juridic, cat nu a fost format personalul din sistem?

Si, pana la urma, care este graba in intrarea in vigoare a acestor patru coduri? Raportul MCV nu pune presiune pe Romania, chiar indeamna la o planificare in pasi mici si structurata, angajatii din sistemul judiciar nu se grabesc, propunand si ei o perioada tampon de cel putin 1 an calendaristic, partidele de opozitie nu sunt interesate de subiect, iar cetatenii – beneficiarii directi, din cauza lipsei de informatii, nu cunosc masurile Ministerului de Justitie.

Singurele evenimente importante ce vor avea loc in Romania incepand cu anul 2012 sunt alegerile locale, parlamentare  si prezidentiale.

Cat priveste campania „Opriti Codurile!”, consideram ca, in aceste momente, organizatiile membre ale Coalitiei din 2009 ar trebui sa lucreze, impreuna, nu pentru a stopa codurile (caci ar fi inutil), ci pentru a cere amanarea intrarii intempestive in vigoare a acestora, astfel incat sa existe suficient timp ca structurile din sistemul juridic sa se recalibreze si reformeze.

In concluzie, 2011 se pare ca va reprezenta un nou inceput pentru justitia din Romania. Sau poate este doar o pregatire pentru anul 2012. Si nu ne mai gandim la alegeri, ci la sfarsitul lumii.

Cititi si pozitia lui Adrian Neacsu –membru CSM, postata pe site-ul contributors.ro (http://www.contributors.ro/administratie/despre-data-intrarii-in-vigoare-a-noilor-coduri/)

Statul celor 5 defecte, de Codru Vrabie


* o analiză a contextului constituirii noului Consiliu Superior al Magistraturii

Codru Vrabie este membru în consiliul director al Transparency International—România, reprezentantul organizațiilor societății civile în Consiliul Național de Integritate și membru în consiliul de coordonare al rețelei internaționale pentru liberul acces la informații, FOIadvocates.

În urmă cu aproape 3 ani, scriam că România părea să alunece, treptat, dinspre binefacerile statului de drept (încă fragil, neconsolidat, nesustenabil) către dezavantajele statului defect.  În ultimele 3 luni, am primit și dovada cea mai îngrijorătoare a acestei aserțiuni, în timp ce urmăream povestea constituirii noului Consiliu Superior al Magistraturii (CSM).  În cele de mai jos, mă voi referi exclusiv la chestiunea celor 3 magistrați „invalidați” prin decizia Curții Constituționale (CCR) de săptămâna trecută.  Și o voi face ilustrându-mi argumentația cât mai obiectiv, cât mai departe de orice conflict de interese aparent, potențial sau iminent.  Să vedem care sunt cele 5 defecte pe care le-am identificat drept dovezi ale eșecului (parțial și temporar, încă mai sper!) al statului de drept în România:

În abstract, eu văd Magistratul ca pe cel mai înalt exponent al valorii, cinstei, moralității; de la Magistrat aștept să trăiască și să respire Legea în fiecare clipă și în fiecare acțiune sau inacțiune a vieții sale.  Totuși, câțiva magistrați mi-au înșelat așteptările, anul trecut, când au forțat și litera, și spiritul legii, depunându-și candidatura pentru un al doilea mandat în CSM.  Orice alt om s-ar fi bucurat de un fel de apreciere din partea mea, dacă forța, testa, se răscula împotriva unei legi strâmbe, incomplete, neclare sau nedrepte.  Aș fi apreciat curajul, credința, încăpățânarea pozitivă.  Dar, în situația dată, un magistrat nu se poate bucura de asemenea apreciere—mai întâi, pentru că legea asta e clară și e dreaptă;  apoi, pentru că un magistrat nu-i orice alt om, ci știe legea, știe interpretarea legii, știe limitele legii—prin urmare, forțarea candidaturii îmi este inacceptabilă și o calific drept primul defect din serie.

Conform procedurii, candidații „defecți” s-au lansat în competiție, și-au prezentat programele și s-au expus, cu defectul lor cu tot, în fața colegilor alegători.  Absolut surprinzător pentru mine, o parte considerabilă a colegilor magistrați au îmbrățișat defectul originar și original, dându-și votul pentru candidații „defecți,” adică împotriva literei și spiritului legii.  Această „solidaritate” defectă și premeditată m-a afectat profund, pentru că lovește, în egală măsură, în valorile societății civile de la care mă revendic și în principiile statului de drept.  Dar nici al doilea defect, al colegilor magistrați, solidari în votul defect, n-a fost deajuns, așa încât vechiul CSM a validat rezultatul alegerilor.  Profitând de litera legii, dar siluindu-i spiritul, această validare defectă a contribuit la protejarea complice a primelor două defecte, tot împotriva statului de drept.

Cum se poate apăra statul de drept când o serie de 3 defecte consecutive, de-o grozăvie crescândă, îl lovește drept în moalele constituției sale firave?  Ei, bine, apelează la singura plasă de siguranță pe care o mai are, adică la clasa politică, la reprezentanții poporului în parlament, la cei mai buni dintre aceștia, adică la senatori.  Procedura spune că magistrații defecți, aleși defect și validați defectuos, trebuie să fie numiți în funcțiile de la CSM prin votul senatorilor.  Aceștia din urmă nu s-au revoltat în fața acestei enormități, ci s-au conformat procedurii, lăsându-mă pe mine să mă-ntreb unde mai găsesc eu un lider politic veritabil, dacă ei, „cei mai buni,” nu simt cât de ridicolă e conformitatea într-o astfel de situație?  Însă esența celui de-al patrulea defect din serie ține de calea de atac aleasă de senatorii care, fie simțind remușcări, fie conformându-se unui ordin, au contestat decizia de numire:

Soluția cea mai la îndemână era să declanșeze procedura parlamentară de revocare a celor 3 CSM-iști rezultați din seria celor 3 defecte expusă până acum. Senatorii în cauză n-au facut asta, pentru că le era teamă că nu vor obține majoritatea la vot—mai exact, au pus propriul orgoliu (doar ei au sesizat că-i ceva putred) înaintea interesului public (putea exista consens, nu doar majoritate) pentru revocare.  A doua lor opțiune era să-i ceară instanței anularea deciziei de numire în funcție a celor 3 „defecți.”  N-au făcut nici asta, de teamă că procesul ar putea fi prea lung și impredictibil (a propos, tot ei sunt responsabili de faptul că procesele și magistrații nu sunt mai buni, pentru că ei fac legea)—la urma urmelor, de ce să-i lase pe magistrații de la instanță să facă ordine printre colegii „defecți” de la CSM, dacă acești senatori își puteau aroga un merit inexistent, dar exploatabil electoral pe termen scurt?  În cele din urmă, pe baza unui calcul cinic de rațional (pe care îl apreciez din perspectiva științei politice, dar care îmi repugnă din perspectiva activismului civic), senatorii au făcut apel la CCR.

Pentru mine, artificiul constituțional al senatorilor este al patrulea defect din serie, pentru că demonstrează lipsa respectului pentru procedurile proprii statului de drept, iar șmecheria poate fi tolerată pe maidan, dar nu în forul reprezentativ suprem.  Iar CCR, care este 100% expresia clasei politice, nu a magistraturii, a comis al cincilea defect din serie, punând capac la toate.  În opinia mea, CCR nici nu trebuia să admită solicitarea senatorilor, ci să-i învețe pe aceștia, să-i îndrepte, blajin și părintește, către procedurile proprii statului de drept—revocarea pe calea parlamentară sau anularea pe calea instanței.  Dar nu, CCR a găsit de cuviință, la rându-i, să siluiască spiritul separației puterilor în statul de drept și să-și aroge, hulpavă, drepturi pe care, chiar dacă le-ar avea, ar trebui să le mânuiască cu mai multă discreție, cât mai rar cu putință.  (Din păcate, mi-e teamă că însăși actuala componență a CCR e suspectă de-a fi rezultatul unui defect parlamentar, iar deciziile CCR, cred eu, găzduiesc nenumărate defecte constituționale, de mulți ani de zile.)

Așadar, niște „magistrați” au forțat legea, unii „magistrați” i-au susținut în alegeri, iar alți „magistrați” au validat rezultatul acestei enormități.  Seria acestor 3 defecte, îngrozitoare din perspectiva faptului c-au fost comise de magistrați, trebuia curmată, fără discuție!  Cheia soluționării corecte a acestei probleme grave a statului de drept se afla în mâinile senatorilor, însă aceștia au ales șmecheria constituțională, prelungind seria cu un al patrulea defect.  Iar ultimul resort al apărării statului de drept, CCR, a continuat seria defectelor, hotărând că adevărul poate fi stabilit prin vot (iar eu nu cred că o mână de oameni poate decide, chiar și-n unanimitate, că actul nu s-a consumat, când toată lumea vede petele de sânge pe cearceaf).  În concluzie, politicienii sunt incapabili să repare statul de drept, dacă magistrații îl strică;  față cu abuzul unora și șmecheria celorlalţi, statul de drept se transformă în statul defect.  Temerea de acum 3 ani, dovedită în ulimele 3 luni, nu poate fi vindecată prin show-ul televizat din ultimele 3 zile :-(

PS  Încă din 2004-05 sugerez că există soluții pentru evitarea unor astfel de derapaje către statul defect.  În cazul concret al legislației care privește CSM, consider că sunt suficiente, pentru început, următoarele 3 modificări:
•    mandatele de 6 ani ale membrilor CSM să fie întrepătrunse, astfel încât componența să se înnoiască cu câte o treime și să fie organizate alegeri din 2 în 2 ani—astfel, se exersează și se corectează criteriile pentru alegerea celor mai buni magistrați, respectiv procedurile de validare, numire și revocare;
•    mandatele președintelui și vicepreședintelui CSM să se extindă de la 1 la 2 ani, astfel încât proiectele acestora să poată fi puse în practică, monitorizate și evaluate din perspectiva rezultatelor și impactului, cu scopul/efectul de-a crește și responsabilitatea magistraților care aspiră la aceste demnități;
•    revocarea unui membru CSM să fie posibilă și la cererea celor care l-au votat/trimis acolo, dar și la cererea altor magistrați, care nu vor să fie părtași la „solidaritatea” defectă pe care am acuzat-o mai sus.
Însă aceste modificări ar trebui votate de politicieni care cred că șmecheria poate ține loc de principii, fără să le pese dacă statul e de drept sau defect, așa încât speranțele mele își au locul potrivit doar într-o notă de subsol sau un post scriptum.