Axa Siria – România. Cazuri grave de încălcare a drepturilor omului


Marți, 27 martie 2012 – Organizația Națiunilor Unite și Liga Arabă au anunțat că guvernul sirian, condus de președintele Bashar al Assad, a acceptat planul de pace propus de acestea. În acest fel se încearcă oprirea violențelor, a crimelor, accesul agențiilor umanitare, eliberarea deținuților și începerea unui dialog politic. Națiunile Unite estimează că mai mult de 8.000 de civili au fost omorați (dintre care peste 500 de copii), 18.000 sunt aflați în detenție,  25.000 de persoane își căută refugiu în alte țări  și peste 70.000 în interiorul țării și asta de la începutul revoltei din martie anul trecut.

Conform unui raport al Comisiei, formată din inspectori ONU și ai Ligii Arabe, începând cu noiembrie 2011, ”forțele guvernamentale au comis încălcări grave, sistematice și generalizate ale drepturilor omului, asemănătoare crimelor împotriva umanității”.

Câteva date despre Siria si Bashar al Assad

Bashar al Assad este președintele ”ales” în această funcție din anul 2000 și reconfirmat în 2007. Tatăl său Havez al Assad a condus Siria timp de 29 de ani până la moartea sa (1970-2000). Deşi Constituția din 1971 proclama Siria ca un stat ”democratic, popular și socialist”, ajungerea lui la putere pentru al doilea mandat, în 2007, a fost făcută prin referendum ca unic candidat, mandatul său fiind prelungit cu încă 7 ani și, la fel ca în anul 2000, ales fără opoziție. Conform Constituției, candidatura la preşedinţie este înaintată de Consiliul Poporului (Parlamentul), la propunerea Comandamentului Regional al Partidului Baas Arab Socialist (la putere din 1963), şi este, apoi, supusă referendumului.

Paşnica Românie nu-i înţelege pe azilanţi şi pe migranţi

Chiar dacă Oficiul Român pentru Imigrări se mândrește pe pagina web cu trei valori demne de o țară europeană – legalitate, transparență și respect – sau mesajul postat pe pagina principală îndeamnă vizitatorii (în special cei de altă naționalitate decât română) să aibă o ”ședere plăcută” pe plaiurile mioritice, se pare că lucrurile nu sunt tocmai de culoarea roz. Anumite fapte ale autorităților, într-o țară ce este considerată, de către alte nații, drept una pașnică, ne determină să credem că mari diferențe în respectarea drepturilor omului între România și Siria nu găsim.

Dacă șederea unui cetățean român, poate fi plăcută sau mai puțin plăcută, șederea unui imigrant care cere azil politic în România, după ce a suferit doi ani de detenție pentru că a scris o poezie în care lua peste picior guvernul și care, dacă nu apuca să fugă din propria țară, ar fi fost cu siguranță ucis, nu poate fi deloc considerată așa.

Drept mărturie sunt cazurile de mai jos:

1. Ziarul Adevărul publică joi, 22 Martie 2012  articolul: ”Declarații șocante ale migranților din Arad – Suntem în infern. Ne bat și ne gazează fără niciun motiv” 

Este relatarea unui caz revoltător, șocant, cu privire la tratamentul la care sunt supuși zilnic 50 de refugiați din Algeria, Tunisia și Maroc, deținuți aflați in custodia statului român, mai exact de către Serviciul pentru Imigrări Arad – Centrul de cazare a străinilor luați in custodie publică Arad –

Informația a apărut pe site-ul unei organizații internaționale care apără drepturile omului – Migreurop

în data de 8 martie. Conform ziarului Adevărul, care citează organizația franceză, deținuții încarcerați la Arad au publicat pe site-ul organizației un strigăt de ajutor:
“Trebuie să ne ajutați, suntem peste 50 de deținuși în centrul de detenție din Arad din România. Suntem solicitanți de azil și am fost închiși aici (…) Unii suntem aici de o lună, alții de 7,8 sau 9 luni. Suntem bărbați, însă avem și o femeie însărcinată printre noi (…) Suntem maltratați, mai rău ca animalele. Polițiștii din centru ne lovesc, ne bat. Se întâmpla des. De exemplu, marțea aceasta, la 6 martie 2012, polițiștii au vrut să gazeze o persoană de aici și nici nu știm din ce motiv. L-au dus jos în celula de izolare pentru a-l lovi. L-am auzit țipând din celule noastre”, povestesc deținuții.

2. România a reintrodus pedeapsa cu moartea, preluare din revista Kamikaze, autor Mircea Toma

Explore the Carpathian Death Penalty. Pe 16 decembrie, Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava le-a transmis primarilor din bătătura județului său un mesaj creștinesc: „Vă îndemn să fiţi gazde bune şi să încercăm să ne comportăm şi să ne mobilizăm corespunzător pentru un judeţ turistic”. În aceeași zi, două instituții publice din ospitalierul Rădăuți condamnau la moarte un tânăr sirian.

Din luna martie a anului trecut în Siria au început manifestații împotriva regimului Bashar Al-Assad. Noi, în România știm mai puțin despre Assad decât știa tot restul lumii despre Ceaușescu în decembrie 1989. Asta deși în Siria, de un an de zile, sunt omorâți câte 15-20 de manifestanți – pașnici – zilnic. În ultimele săptămâni violența represiunii a crescut dramatic: guvernul a trimis tancuri împotriva cartierelor cu mulți protestatari.

După o evaluarea a ONU, până în prezent au murit 5000 de oameni. Asta este țara în care Moustafa a simțit că forma de protest care i se potrivește cel mai bine este poezia. Poemul politic pe care l-a compus a fost ținut secret, nu i l-a citit decât unui singur prieten. Prieten care l-a turnat la securitate, drept care Moustafa a fost arestat, torturat timp de două luni și apoi lăsat să se odihnească până la doi ani într-o închisoare de drept comun. După doi ani a fost eliberat – fără nici un proces, așa că detenția,  după cum obișnuia și securitatea din anii ’50 la noi, nu a lăsat nici o urmă formală. Moustafa a fost eliberat când, în stradă, începuseră manifestațiile, așa că a prins curaj și și-a citit poemul în piață în timpul unei adunări. Prompt, poliția a descins acasă la el și a început o aprigă percheziție. Prevenit de taică-său că riscă să fie arestat din nou și că riscă, de data asta, să fie împușcat, Moustafa a fugit din țară.

Cum-necum, soarta l-a adus în polul ospitalității românești, la Rădăuți, în România.

România țară tristă după dictatori. Instituția care se ocupă de străinii care sosesc în țara noastră în căutare de azil este Oficiul Român pentru Imigrări (ORI) o structură subordonată Ministerului Administrației și Internelor; la Rădăuți funcționează un Centru Regional de Cazare si Proceduri pentru Solicitanții de Azil, condus de doi comisari de poliție.

Polițiștii de la Rădăuți au ascultat povestea lui Moustafa și au ajuns la concluzia că după criteriile ospitalității bucovinene, nu are argumente suficiente pentru a cere azil politic. Drept care au atacat în instanță cererea tânărului sirian. În spiritul recomandărilor președintelui Flutur, pe 16 ianuarie 2012 judecătoria Rădăuți s-a pronunțat: faptul că a scris o poezie și referiri generale, fără probe, că ar fi fost arestat din acest motiv nu sunt argumente suficient de convingătoare. Mai mult, judecătorii au considerat că în cazul returnării în țara de originie Moustafa nu va fi expus unui risc serios (în termenii folosiți de lege, nu ar fi în pericol de “condamnare la pedeapsa cu moartea, tortură ori o amenințare serioasă urmare a violenței generalizate în situația de conflict armat”). Exact la data la care judecătoria Rădăuți producea această sentință, regimul Assad trecuse de la omorul în detaliu, la omorul în masă.

Securiștii României expuși riscurilor democrației. Din fericire, securiștii din structurile guvernului României nu-și pot face de cap până la capăt atunci când stârnesc atenția Europei. În cazul lui Mustafa organizații internaționale de drepturile omului și avocați care s-au antrenat apărând români victime ale securității și, mai recent, ai minerilor, au reușit să oprească punerea în aplicare a condamnării la moarte de la Rădăuți. ORI București i-a acordat, sub presiunea acestora, azil politic lui Moustafa.

Moustafa este probabil fericit, dar nu stim câte alte victime au produs si vor produce angajatii Centrului Regional de Cazare si Proceduri pentru Solicitantii de Azil.

Sirianul a avut sansa că situația lui a devenit subiect public, că s-a scris în Kamikaze, că în favoarea lui a intervenit o asociație internațională de drepturile omului și că la proces, o organizație neguvernamentală autohtonă a făcut cerere de intervenție.

Cerere Tribunalul Suceava

Dar cât timp acolo, la Rădăuți – și nu știm ce se întâmplă în celelalte centre  „funcționează” niște persoane despre care azilanții spun că statutul de azil politic este subiect de negociere directă,  există oricând riscul ca o persoană să nu aibă bani să cumpere viață.

Finalul fericit nu ne scapă de securiști.

Există suficente motive să suspectăm că Guvernul român moștenește din epoca lui Ceaușescu prietenia cu dictatorii arabi. România nu s-a despărțit de Ghaddafi decât după moartea acestuia, iar pe inamicii lui Assad este dispusă să-i vândă cu seninătate.

3. Siria din România, preluare din revista Kamikaze, autor Mircea Toma

La sfârșitul anului trecut, o delegație de 10 ziariști români a făcut o vizită de lucru în Siria. Excursia a fost organizată de guvernul sirian. Ziariștii români au fost însoțiți și monitorizați în toate zonele în care li s-a permis să intre.

Faptul că într-o piață publică oamenii încep să aplaude și să scandeze „Rumani, Rumani” a fost semnul că vizita a fost atent pregătită. Așa cum a constatat un ziarist, nici un singur sirian cu care a vorbit în timpul acestei vizite nu a exprimat o opinie critică la adresa regimului Bashar al-Assad. Am găsit în presa de la noi două urme ale acestei vizite: un articol semnat de Vlad Teodorescu în Evenimentul Zilei și un reportaj realizat de Adelin Petrișor și Cătălin Popescu pentru TVR.

În timp ce articolul arată așa cum și-a visat departamentul de imagine al lui Al-Assad, reportajul spală rușinea ziariștilor români. Odată ajunși aici, trebuie să precizez că nu aș vrea să se înțeleagă că Evenimentul Zilei este ar fi pro Assad.

Cotidianul a asigurat – cu excepția a două articole de propagandă – mult mai multe știri independente. Dar produsele lui Teodorescu rămân emblematice. Citez: “Ne aşteptam ca grupările „revoluţionare” să iasă cu căţel şi purcel în Piaţa Mare şi să-şi strige revendicările, protejate de camerele de filmat, de obiectivele aparatelor de fotografiat şi de reprezentanţii presei europene sosiţi, iată, în oraşul lor”.

Faptul că n-a apărut nici un protestatar – deși Teodorescu era acolo să-l protejeze – îl convinge pe ziaristul nostru că autoritățile au dreptate, deci că așa zișii revoluționari sunt infractori de drept comun.

Ce nu ia în calcul un asemenea ziarist este că lumea a devenit sat global și că, în ciuda crizei, textul lui poate fi citit de o româncă din Siria:

4. Scrisoare din Homs, oraș situat în vestul Siriei și sosită pe adresa ActiveWatch

“Bună. Am citit „jurnalul de călătorie” al d-lui Vlad Teodorescu. Știi ce sentimente am? De ciudă, rușine, neputință.

Mi-e ciudă că oficialitățile de aici își bat joc în cel mai ordinar mod de oricine care se interesează despre această țară. Venirea ziariștilor cu „tam-tam” nu-și are locul aici. De asemenea, deontologia e de prisos. Aici, trebuie să vii bine pregătit cu strategii pt a fi mai parșiv ca ei. E greu, chiar imposibil, dar e singura soluție.

Dacă cineva vrea să facă un reportaj adevărat trebuie să vina sub acoperire, sau… ca hoțul. Iar hoțul nu bate la ușă, nici nu-și anunță vizita. Astfel poți pătrunde cât de cât în „infern”. 

Mi-e rușine față de delegațiile de ziariști că au venit cam degeaba și că li s-a pus în față o zdreanță pe care scria „paradis”. Dar măcar au câștigat experiență și – acum vorbesc sincer – bine că s-au întors acasă cu bine. Pentru ăștia nu ajunge moartea, măcelul. Caută ceva mult mai crud. Nu știu ce poate fi mai crud de atât, dar am învățat să ne așteptăm că pentru ei există ceva mult mai mult decât imposibilul.

De ce neputincioasa? L-au luat pe fiul meu (împreună cu alți 4 copii), cu doar câteva zile înainte de a împlini 12 ani. Doar pentru 4 ore, timp suficient cât să îl dea cu capul de pereți și niște bocanci în spate și să-i forțeze să-l preamarească pe … xx  – mi-e greață să-i zic pe nume. Sper că nu mă vei întreba de ce i-au luat. Lesne: de aia! Că au normă. Dar ca să fie povestea completă, venise de la școală, și-a lăsat acasă geanta și a vrut să meargă la magazin. Și l-au luat.

Inima mea și interiorul meu urlau. Urlau de ciudă și neputința. Și aș avea aceleași sentimente oriunde m-aș afla în lume.

Mulțumesc, în numele alor noștri,  ziariștilor și tuturor oamenilor care sunt alături de noi. Contează mult gestul vostru. Cu bine, M.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s