Primarie aruncata in faliment de un proiect SAPARD


sursa: romanialibera.ro

Administratia Finantelor Publice Harsova a obtinut in instanta blocarea conturilor Primariei Topalu, care este acuzata ca a cheltuit 500 milioane lei vechi in plus la pietruirea unui drum prin programul SAPARD.

Administratia Finantelor Publice Harsova este aproape de a obtine o hotarare judecatoreasca definitiva care sa prevada blocarea conturilor Primariei Topalu din judetul Constanta. Motivul il constituie un proiect de pietruire a drumurilor comunei, realizat din fonduri SAPARD, asupra caruia exista suspiciuni ca nu ar fi fost realizat conform specificatiilor.

Potrivit declaratiei primarului comunei Topalu, Gheorghe Murat, lucrarile de pietruire, in valoare de un milion de euro, au fost receptionate, conform legii, de o comisie formata din organele abilitate. La putina vreme dupa receptia lucrarii, in localitate a sosit o comisie de la SAPARD Bucuresti. Aceasta a descoperit o dispozitie de santier prin care era modificata o specificatie a proiectantului. S-a presupus, pe baza acesteia, ca un strat de nisip nu a fost introdus in structura drumului, iar expertii SAPARD au cerut o expertiza a lucrarii.

Desi lucrarea a fost considerata buna, administratiei locale i se cer inapoi 500 milioane de lei vechi, contravaloarea stratului de nisip. Deoarece primarul sustine ca nu are fondurile necesare rambursarii, Administratia Finantelor Publice Harsova cere blocarea conturilor administratiei Topalu. „si la pomana suntem prosti”, a declarat Gheorghe Murat, care a adaugat ca suma este purtatoare de dobanzi.
Administratia Finantelor Publice Harsova a dat in judecata administratia publica din Topalu si a cerut blocarea conturilor acesteia. AFP a avut castig de cauza la prima instanta, dar Primaria Topalu a facut recurs. Pe rolul Tribunalului Constanta se afla Dosarul 4959/118/2009, inregistrat pe 20 mai anul acesta, prin care Consiliul Local Topalu face recurs la decizia de blocare a conturilor ceruta de Administratia Finantelor Publice din Harsova. „Trebuia sa atace constructorul, ca el a facut lucrarea. Desi aceeasi firma a executat lucrari si la Cogealac, si la Oltina.Noi nu avem ce sa-i reprosam, lucrarea este buna, rezista”, sustine primarul. Murat nu-si face prea mari sperante in privinta procesului. Edilul a schimbat avocatul, dar se pare ca singura sansa este ca administratia locala sa-si recupereze banii de la executantul lucrarii. „Te face sa nu mai faci. Dau eu un miliard de lei si iau drumurile la mine acasa”, a mai adaugat Murat, care a precizat ca se judeca, pe aceasta speta, de mai bine de doi ani.

In ciuda semiesecului de la Topalu, proiectele SAPARD au fost folosite cu succes in circa o treime din localitatile constantene. Astfel, de programul SAPARD au beneficiat 20 de localitati care au atras fonduri de peste 16 milioane de euro pentru proiecte de infrastructura locala, in special pentru realizarea de drumuri si retele de alimentare cu apa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s