Peste 200 de sate au «accesul interzis» la fondurile europene


31.03.2008

Masura 322 pentru renovarea, dezvoltarea satelor si imbunatatirea serviciilor de baza pentru economia si populatia rurala, lansata la inceputul lunii martie, elimina din råndul beneficiarilor locuitorii din satele care apartin de orase, adica circa 13% din populatia rurala. Prin aceasta masura se aloca 1,5 milioane de euro, din care 80% fonduri europene si 20% de la bugetul de stat. Acest lucru i-a nemultumit pe reprezentantii satesti din consiliile locale din peste 200 de orase care nu mai sunt eligibile pentru a obtine fonduri printr-o masura care, paradoxal, se adreseaza dezvoltarii rurale.

Presedintele Asociatiei Oraselor din Romania (AOR), Ionel Chirita, a explicat ca si consiliile locale s-au confruntat cu aceeasi problema in momentul accesarii fondurilor SAPARD. “Orasele nu au putut accesa fonduri prin programul SAPARD si acest lucru s-a resimtit, cu atat mai mult cu cat nu exista o diferenta mare intre sate si orase in ceea ce priveste problemele legate de dezvoltare”, a precizat Ionita. El a mai spus ca in sase ani au fost transformate in orase peste 60 de comune care nu indeplineau conditiile in acest sens. “D

in acest punct de vedere se poate spune ca nu exista o diferenta ca si aspect intre aceste orase si sate. Si asta pentru ca unii primari si-au dorit fara temei sa transforme comunele in orase”, a completat presedintele AOR.

Peste 200 de sate ramån fara fonduri pentru modernizare
Explicatia ministerului este una simpla, mai exact nu exista harti de delimitare cerute de Comisia Europeana (CE). „Una dintre cerintele solicitate de catre CE a fost delimitarea pe baza de harti a satelor apartinatoare oraselor, acestea nefiind unitati administrativ teritoriale. Lipsa hartilor a ridicat o serie de probleme în stabilirea demarcarii axei cu Programul Operational Regional sub incidenta caruia intra spatiul urban, fapt care a condus la excluderea acestor sate de la finantare”, ne-au declarat reprezentantii ministerului. Ei considera ca acest lucru ar fi creat mari probleme de demarcare între fonduri, motiv pentru care au decis eliminarea lor din randul beneficiarilor. „În conditiile în care satele apartinatoare ar fi fost eligibile prin PNDR, consiliile locale ale oraselor ar fi intrat în categoria de beneficiari eligibila prin doua programe cu finantare europeana si cumulat cu lipsa hartilor de delimitare ar fi creat mari probleme de demarcare între fonduri”, au precizat sursele citate. Potrivit presedintele Asociatiei Oraselor, Ionel Chirita, la nivel national exista 216 orase a caror populatie insumeaza 13% din populatia urbana care nu vor putea primi fonduri din aceasta cauza. Fiecare dintre aceste orase are la randul lui in administrare mai multe sate, acestea facand obiectul restrictiilor impuse de minister.

Exista posibilitatea includerii in program din 2009
Pe de alta parte, Ministerul Agirculturii sustine ca pentru satele apartinatoare de orase vor fi disponibile fonduri pe alte axe, in timp ce primarii spun ca acesti bani vor fi putini. “Desi satele apartinatoare oraselor nu sunt eligibile prin axa 3, acestea pot beneficia de sprijin prin intermediul axei Leader din cadrul PNDR, în conditiile în care vor face parte din aria de acoperire a unui Grup de Actiune Locala sau prin alte programe cu finantare comunitara sau nationala”, au aratat reprezentantii Ministerului Agriculturii. Aceste grupuri de actiunile locala vor putea fi constituite prin parteneriate public-private. De asemenea, grupurile trebuie sa isi desfasoare activitatea in mediu teritoriu rural, cu o populatie cuprinsa între 10.000-100.000 locuitori si densitatea de maximum 150 de locuitori/km patrat. Toate aceste conditii ii nemultumesc pe primarii exclusi de la fondurile europene. “Sunt niste portite, dar nu sunt suficiente. Masurile PNDR ar trebui sa se adreseze spatiului urban, daca vrem sa dezvoltam cu adevarat satul. Cred ca trebuie sa fie incluse in program si localitatile din zonele periurbane si orasele, deoarece nivelul de dezvoltare a acestora este putin vizibil”, a adaugat Chirita. Asociatia Oraselor din Romania sustine ca aceste sate ar putea fi incluse din 2009, insa doar daca ministerul va incepe sa faca demersurile necesare din acest an. Cu toate acestea, Ministerul Agriculturii a precizat ca “eventuala includere a satelor apartinatoare presupune fie delimitarea prin harti a acestora de orasele care apartin, fie prin adoptarea definitiei spatiului rural conform metodologiei Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD), fiind suprafata in care densitatea este mai mica de 150 de locuitori pe km patrat”.

Gabriela Niculescu
sursa: gardianul.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s