Birocratia si managementul defectuos limiteaza utilizarea fondurilor UE in Croatia


Bruxelles a alocat 750 mn euro pentru sprijinirea reformelor din Croatia. Oficialii declara insa ca sunt utilizati doar o mica parte din bani deoarece autoritatile nu iau in serios procesul de solicitare a fondurilor. Autoritatile de la Bruxelles au blocat pana la sfarsitul acestei luni fonduri UE de 5 mn euro destinate Croatiei, masura simbolica luata pentru a atrage atentia asupra managementului inadecvat al autoritatilor de la Zagreb.
„Vrem sa vedem imbunatatiri” in modul de gestionare a fondurilor, a afirmat intr-o declaratie de presa ambasada Comisiei Europene la Zagreb. 750 mn euro au fost alocati in total de Bruxelles pentru diferitele programe din Croatia. Banii sunt acordati prin intermediul programului „Instrumentul de Asistenta pentru Preaderare (IPA)” destinat tarilor candidate si are ca scop facilitarea reformelor. Totusi, oficialii europeni afirma ca pregatirea insuficienta si managementul defectuos au determinat irosirea potentialului.
De exemplu, Croatia nu a profitat de banii proveniti din fondul pentru protectia mediului si infrastructurii. Statul a propus pana acum proiecte care se ridica la 0,5% din fondul de 35 mn euro.
Asistenta financiara din partea Uniunii Europene este oferita pentru diferite reforme importante, printre care se numara consolidarea democratizarii si a institutiilor, combaterea coruptiei, imbunatatirea cooperarii regionale si reforma economica. Fiecare proiect finantat de IPA trebuie sa contina documentatie valabila si sa fie evaluat de oficiali europeni.
Croatia a primit o prima avertizare cu privire la modul de administrare a asistentei europene in noiembrie 2007. Potrivit raportului de progres de la acea data, „problema administrarii fondurilor UE trebuie abordata imediat deoarece administratia de la Zagreb s-a lovit de unele obstacole

serioase”.
Potrivit autoritatilor de la Bruxelles, cea mai serioasa problema o reprezinta documentatia pregatita insuficient, inaintata fara explicatiile si estimarile necesare. Ca rezultat al unei munci atat de stangace, majoritatea proiectelor nu trec de faza de verificare, potrivit oficialilor.
„Aproape ca se poate simti indiferenta … parca chiar nu le pasa daca proiectul va primi fondurile sau nu”, afirma un diplomat strain, citat de Novi List.
Prim-ministrul Ivo Sanader a admis existenta acestei probleme. „Vom aborda toate aceste lucruri si vom pune procesul in treapta a cincea”, a promis acesta dupa castigarea celui de-al doilea mandat in alegerile din noiembrie 2007.
Accesarea fondurilor europene nu este o sarcina usoara. Procesul de verificare contine criterii severe si prevede ca propunerile de program sa fie detaliate si intocmite intr-un mod profesionist. Dintre toti candidatii la Uniunea Europeana din decursul anilor, Irlanda a inregistrat cel mai mare succes in acest domeniu, reusind sa atraga 75% din ajutoarele financiare alocate. In medie, tarile inregistreaza o sansa de succes de 35%.

Sursa: Southeast European Times / EurActiv.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s